INDIGO

Indigo sălbatic

Istoria indigo-ului este în primul rând cea a unei foarte căutate vopsele pentru textile. Importanţa sa economică se datora rarităţii substanţelor naturale din care se puteau obţine nuanţe de albastru. Iniţial, planta Indigofera tinctoria era folosită în acest scop în India, ajungând în lumea greco-romană ca marfă de lux, sub numele de Indigo (de la latinul indicum, adică indian). 

Vase de lemn folosite în Farmacia Unicorn din Cluj

Pe parcursul Evului Mediu s-au folosit şi diferite plante europene în acelaşi scop, însă vopseaua obţinută nu era la fel de intensă şi nici foarte rezistentă.

De aceea, descoperirea indigoului sălbatic (Baptisia tinctoria), plantă nativă nord americană, a generat un intens comerţ transatlantic cu acest nou tip de indigo. 

Indienii americani însă foloseau rădăcina plantei şi în scop medicinal, pentru tratarea rănilor care nu se închideau şi a infecţiilor gurii şi ale gâtului. 

Indigo-ul s-a alăturat astfel plantelor miraculoase de pe noul continent, intrând în Materia Medica europeană  şi fiind folosit în combaterea multor afecţiuni.

În secolul al XIX-lea Indigo-ul început să fie folosit şi în homeopatie, în special pentru stimularea imunităţii, în combinaţie cu alte plante, dar şi în cazuri de infecţii localizate. Ca tinctură antimicrobiană, în mod obişnuit se asociază cu Echinaceea şi cedru alb.

Sticluţă homeopatică

În colecţia noastră se află cinci recipiente pentru indigo folosite în farmacii transilvănene. Primele două vase farmaceutice, din lemn, provin din Farmacia Unicorn, din Cluj. Cel de al treilea vas, tot din lemn, a fost folosit în farmacia Bononi din Recaş (jud. Timiş). 

Al patrulea recipient este un borcan farmaceutic din sticlă, cu signatura INDIGO tipărită pe hârtie, provenit din vechea donaţie Orient. 
Cel din urmă este o sticluţă dintr-un set homeopatic, provenit dintr-o farmacie din Baia Mare.
Pentru un eseu de istorie culturală recomandăm Michel Pastoureau, "Albastru. Istoria unei culori", Ed. Cartier,  2006.