10/31/2014

INDIGO



Indigo sălbatic

Istoria indigo-ului este în primul rând cea a unei foarte căutate vopsele pentru textile. Importanţa sa economică se datora rarităţii substanţelor naturale din care se puteau obţine nuanţe de albastru. Iniţial, planta Indigofera tinctoria era folosită în acest scop în India, ajungând în lumea greco-romană ca marfă de lux, sub numele de Indigo (de la latinul indicum, adică indian). 
Vase de lemn folosite în Farmacia Unicorn din Cluj
Pe parcursul Evului Mediu s-au folosit şi diferite plante europene în acelaşi scop, însă vopseaua obţinută nu era la fel de intensă şi nici foarte rezistentă.
De aceea, descoperirea indigoului sălbatic (Baptisia tinctoria), plantă nativă nord americană, a generat un intens comerţ transatlantic cu acest nou tip de indigo. 
Indienii americani însă foloseau rădăcina plantei şi în scop medicinal, pentru tratarea rănilor care nu se închideau şi a infecţiilor gurii şi ale gâtului. 
Indigo-ul s-a alăturat astfel plantelor miraculoase de pe noul continent, intrând în Materia Medica europeană  şi fiind folosit în combaterea multor afecţiuni.
În secolul al XIX-lea Indigo-ul început să fie folosit şi în homeopatie, în special pentru stimularea imunităţii, în combinaţie cu alte plante, dar şi în cazuri de infecţii localizate. Ca tinctură antimicrobiană, în mod obişnuit se asociază cu Echinaceea şi cedru alb.

Sticluţă homeopatică
În colecţia noastră se află cinci recipiente pentru indigo folosite în farmacii transilvănene. Primele două vase farmaceutice, din lemn, provin din Farmacia Unicorn, din Cluj. Cel de al treilea vas, tot din lemn, a fost folosit în farmacia Bononi din Recaş (jud. Timiş). 
Al patrulea recipient este un borcan farmaceutic din sticlă, cu signatura INDIGO tipărită pe hârtie, provenit din vechea donaţie Orient. 
Cel din urmă este o sticluţă dintr-un set homeopatic, provenit dintr-o farmacie din Baia Mare.
Pentru un eseu de istorie culturală recomandăm Michel Pastoureau, "Albastru. Istoria unei culori", Ed. Cartier,  2006.

10/13/2014

Boabele Sf. Ignatiu sau stricnina pentru nervi

Strychnos ignatia
La sfârşitul secolului al XVII-lea, iezuitul de origine cehă Georg Joseph Kamel era prins într-ale misionariatului în Filipine, însă intreprindea şi cercetări botanice în aceste insule orientale. Desenele sale botanice şi descrierile plantelor locale au ajuns în cele din urmă (primul lot fiind capturat de către piraţi) la Londra, unde au fost publicate. 

Kamel a descris pentru prima dată o plantă căţărătoare numită de către filipinezi aguwason, dankkagi, sau igasud, pe care a denumit-o ştiinţific Strychnos ignatia, după sfântul patron al ordinului iezuit, Ignatiu de Loyola.

Boabele Sf. Ignatiu, Colecţia de Istorie a Farmaciei
Fructul amar al acestei plante, de dimensiunea şi forma unei portocale, are seminţe tari, în formă de migdală, numite boabele sfântului Ignatiu (faba Sancti Ignatii). Boabele conţin doi alcaloizi toxici, stricnina şi brucina, care în doze mici acţionează asupra transmisiei impulsurilor nervoase spre muşchi, iar în cantităţi mai mari pot provoca moartea, prin asfixiere.

Borcan de sticlă, început de secol XX
În secolele XVII şi XVIII boabele erau folosite în tratarea gutei, holerei, astmei, epilepsiei şi a altor afecţiuni, dar folosirea lor s-a limitat în timp datorită efectelor toxice. În secolul al XIX-lea au fost redescoperite şi au stau la baza preparatului homeopat Ignatia (denumit şi Ignatia amara), recomandat ca remediu al suferinţelor emoţionale puternice, a simptomelor contradictorii, isterice. Era, şi este în continuare, folosit cu predilecţie de către femei care prezintă "simptome ale stresului emoţional, precum dureri de cap, ticuri nervoase, tulburări digestive, dureri de gât şi frica de păsări (în special pui de găină)."

Colecţia noastră include trei piese legate de boabele Sf. Ignatiu:
Sticluţă homeopată, secol XIX
  • un recipient de lemn cu seminţele plantei în discuţie, de secol XIX,
    dintr-o farmacie din Baia Mare,
  • un borcan de sticlă cu signatura FABA ST. IGNATII, provenit din colecţia Valeriu Bologa
  • şi o sticluţă cu eticheta IGNATIA dintr-un set homeopatic de secol XIX, provenit din aceeaşi farmacie băimăreană.